Sunt ceea ce unii oameni numesc o curvă, dacă asta înseamnă să îți accepți sexualitatea, să vrei să experimentezi, să descoperi, să cunoști mai mulți bărbați și să știi că sentimentele sunt niște cuvinte goale comparativ cu plăcerile erotice pe care le poți obține. Am încercat relațiile stabile, cum le numesc unii, sau cel puțin așa le-am privit, până să se sfârșească întâi datorită înșelatului lor, iar apoi datorită faptului că am înțeles că nu trebuie să îți deschizi cu adevărat sufletul față de un bărbat, că asta te poate face vulnerabilă și am ajuns să intru în relații strict pentru nevoile sexuale, ajungând invariabil ca interesul pentru respectivii tipi să se transforme în monotonie, plictiseală, în dorința de a evada de lângă un bărbat care nu îmi mai poate oferi nimic.

Mi-am descoperit sexualitatea din timpul școlii, întâi prin repulsia față de scenele din filmele porno, dar care mă făceau să revin, într-un mod inexplicabil, să mă înfior, să mă satisfac, să încep să mă masturbez sălbatic și să îmi iau pe ascuns, prin comenzi online, primele vibratoare. Eram la liceu, când după o petrecere, amețiți de băutură și de adrenalină, am văzut primul film porno alături de mai mulți colegi, mă atrăgea la maxim respiratul lor greu, umflăturile pe care pantalonii nu le mai puteau ascunde, mirosul de parfum masculin și izul de transpirație pe care îl simțeam. Închideam ochii și tremuram de dorință imaginându-mi că în locul stareltei porno eram eu, iar ei mă luau, îmi rupeau hainele și mă futeau în cele mai perverse moduri. Eram o curvă că gândeam așa sau o femeie normală?
La petrecere era și fratele gazdei, un tip mai mare, deja la facultate. L-am văzut că mă studiază, era sigur pe el, genul de brunet atletic care întoarce capul fetelor. Nu mă așteptam să mă trezesc cu un mesaj pe Wapp de la el a doua zi, prin care îmi propunea o cafea, cum nu mă așteptam să fie așa direct de la prima întâlnire, să mă simt protejată în brațele lui, să îl urmez în mașină și apoi într-un motel de la marginea orașului. M-a dezbărcat cu grijă, dezmierdându-mă cu palmele lui mari, cu buzele groase, cu limba care m-a făcut să îl doresc atât de tare când mi-a atins vulva, desfîcând-o cu pricepere ca pe niște petale delicate. Era imens, așa îl percepeam când am desfăcut larg picioarele să îl primesc, când vârful gros al penisului mă desfăcea dureros. Știu că m-am pierdut apoi sub greutatea lui, începând să savurez fiecare penetrare, până când a ieșit și mi-a acoperit burta cu sămânța lui cleioasă. A urmat o vară în care m-a învățat multe lucruri, în care perversiunile, pasiunea mea descoperită pentru anal și oral, toate au contribuit la dorința și modul în care urma să folosesc bărbații, conștientă de atracția și ascendentul asupra lor pe care le aveam.
Nu știu câți bărbați am avut, dar știu că dacă mi-l doream pe vreunul până la urmă îl aveam, chiar dacă trebuia uneori să mimez iubirea și apropierea, mă obișnuisem și cu asta, nu aveam nicio mustrare de conștiință când îi abandonam.
De curând mi l-am dorit pe unul nou, soțul prietenei mele din facultate. Nu o mai văzusem de câțiva ani, dar țineam legătura și a fost bucuroasă să mă primească la București atunci când am rămas câteva zile. Pe Cătălin, soțul ei, l-am cunoscut abia atunci. Avea aproape 50 de ani, mai în vârstă cu destui ani decât noi două, dar tocmai calmul lui, siguranța cu care vorbea, aerul de om împlinit, cult, mă atrăgeau atât de tare. Părea diferit de toți obsedații de sex, de tipi nesiguri pe ei, de bărbați care cedau prea ușor și făceau orice să îmi intre în grații.
A doua zi urma să rămân singură cu el, cel puțin dimineața. Avea întâlniri de afaceri undeva după prânz, iar prietena mea pleca la birou. Am stat în pat, excitată, mânfâindu-mi pizda udă doar la gândul că voi încerca un lucru care putea să îmi strice o prietenie de ani de zile, dar până la urmă nu mă interesa, tremurul din corp și excitația intensă îmi ghidau pașii.
Am auzit când s-a trezit și cum a pornit espressorul în bucătărie, am așteptat să își bea cafeaua și m-am dus și eu, în cămașa de noapte care nici nu îmi acoperea bine fundul, fără chiloți pe dedesubt. Am mimat surprinderea, dar calmul lui și zâmbetul relaxat m-au încurajat să intru. A vrut să îmi facă el cafeaua, dar am insistat să mă ocup eu. A mers totul de la sine, trebuia să mă aplec puțin să pun cafeaua rășnită, am făcut-o o idee mai mult decât era cazul, conștientă că rochița de satin mi se ridicase pe la jumătatea fundului și că avea o priveliște perfectă asupra lui, dar și asupra împreunării picioarelor și a vulvei care deja mustea. M-am întors pentru câteva secunde cu privirea spre el, nu și-a retras-o, din contră am simțit o lumină stranie în ochii lui.
S-a ridicat și a venit în spatele meu, -am aplecat mai tare, ridicând fundul pe el, Tremuram deja când degetele lui groase mi-au ridicat fără grabă cămașa peste șolduri, când palmele grele mi-au desfăcut fesele. Am simțit cum se așează în genunchi și începe să mă lingă în fund, rămăsesem cu fetișul ăsta de când am început să o fac. Îmi plăcea cum limba lui îmi dezmierda rozeta, penetrând-o și am țipat când a intrat cu un deget în păsărica mea fleașcă. L-a băgat și pe al doilea și după câteva mișcări cu care mi-a răsfățat pereții zemoși și elastici a început să mă fută cu ele în forță.
I-am țipat că îl breau în mine, am simțit pula lui cum mă deschide, fără grabă, cum se mișcă lenti în interiorul meu, cum mă strâng pe el. A mărit ritmul, iar eu i-am ținut contre puternice, disperată să mă ia cât mai adânc.
Voiam să îl gust, m-am eliberat și m-am așezat în genunchi în fața lui, păstrând contactul vizual, lingându-mi seva după capul pulii superbe. Îl gustasem destul, am început să îl sug ca o curvă ce eram, să savurez gustul de bărbat al soțului prietenei mele, primii stropi lipicioși de prespermă. Mă ținea de cap cu ambele mâini și se împingea în gura mea, abia îl cuprindeam, mă dureau maxilarele, dar mă excita la maxim.
Îl voiam iar, m-am îmntors iar cu spatele, mi-a strâns șoldurile în mâini și m-a futut puternic, îmi plăceau gemetele lui, mișcam din fund în cercuri, dornică să îi simt pula în toată pizda. A gemut și a ieșit, dându-și drumul pe fesele mele.
Era firesc, păream un cuplu deja experimentat, relaxat, nu era nicio reținere între noi. Au urma zile întregi de sex, fără știința prietenei mele. Nu știa nimic, nu bănuia, iar eu, curva, îi foloseam soțul pentru plăcerea mea și nu mă reținea nimic să manifest aceeași afecțiune față de ea și să mă bucur de prietenia ei.

Lasă un răspuns