Întotdeauna mi-au plăcut bărbații mai în vârstă, mai altruiști, mai deschiși, mult mai pricepuți în a trata o femeie așa cum trebuie, spre deosebire de tipii de vârsta mea.
L-am cunoscut pe Daniel la o petrecere a companiei, ne-am simțit atrași unul de altul de la început si am sfârșit făcând sex la el acasă chiar în noaptea aceea. Eu 30, el 45, mulți spuneau ca nu va merge, dar compatibilitatea noastră nu se rezuma doar la sexul sălbatic si fara prejudecăți. Iubeam aceleași lucruri, cafeaua împreună de dimineață, serile lungi la un film și un pahar de vin, weekendurile comode cu o carte, dar în egală măsură și plimbările lungi sau ieșirile în care ne dezlănțuiam împreună.

Nu putea să lipsească din călătoriile a doi iubitori de sex ca noi Amsterdamul, vizitele pe canalele pitorești, privitul la vitrinele cu fete superbe, cinemaurile porno și fumatul ierbii lăsând loc și unei vizite mult așteptate la un club erotic.
Eram nerăbdătoare, mi-am luat o fustă scurtă de piele si o bluză albă. Iubitul avea si el un aer relaxat in jeans și o cămașă.
Era seara deja, am intrat în holul de la intrare al clubului, nu era cu rezervare, am primit acces destul de repede. Ne-am obișnuit cu lumina roșiatică, perfectă, cat să poți să vezi barul cu multe scaune, canapelele comode și siluetele oamenilor de acolo. Ne-am dezbrăcat la vestiar, o cameră de lângă bar si am ieșit doar în lenjerie intimă amândoi.
Am luat câte un cocktail, ne-am așezat surescitați pe scaunele înalte. Un tip tânăr, dezbrăcat, înalt și masiv se sprijinea în picioare de capul barului și în genunchi o femeie matura, cu sâni plini si coapse si fese rotunde stătea în genunchi și îi sugea pula. În penumbră roșiatică am început să îi observ pe ceilalți, cupluri, femei sau bărbați singuri, undeva între 20 și 50 de ani. Toți se studiau, mai mult sau mai puțin evident, mulți dintre tipi aveau deja erecție.
Am început să mă excit, l-am luat pe Daniel de mână și am coborât la subsol, unde mergeau majoritatea celor din club.
Aceeași lumină roșiatică si muzica ambientală, străbătută de gemete si zgomote de sex, ne-au întâmpinat. Holul lung era mărginit de ambele părți de camere cu perete exterior de sticlă, unde puteai privi cum alte cupluri fac sex. Începusem să îmi masez vulva, eram fleașcă de excitație. Pula lui Daniel devenise imensă și împingea aerul ușor curbată în sus.
Am zărit ușa unui glory hole, i-am șoptit stârnită ca aș vrea să intru, m-a sărutat apăsat pe buze, rămânând în fața unei camere în care o brunetă subțirică stătea în patru labe si se bucura de penisurile a doi mulatri.
M-am sprijinit cu mâinile de peretele de sticlă, cu fundul împins către iubitul meu. Daniei îmi mângâia spatele si fesele, senzația, combinată cu imaginea penisurilor mari care o lărgeau pe fata din camera fiind extrem de provocatoare.
M-a penetrat dur, testiculele lui mi se predau de fund, iar corpurile noastre au început să se lovească ritmic. O altă femeie venise lângă mine si se așezase în aceeași poziție. Îi vedeam sânii mari pendulând rapid, cu aceeași intensitate cu care era futută pe la spate de un tip tuns scurt, cu trăsături dure, umeri lati și pectorali puternic conturați.
Iubitul meu și celălat tip gemeau și ne penetrau sălbatic, mă excita sa o fac lângă un alt cuplu, să aud vocile de lângă noi, să știu ca suntem priviți. Bărbații au propus să facem schimb, Daniel a mers si a luat dintr-una dintre camere o cutie de prezervative. Palmele grele ale celuilalt tip mi-au cuprins soldurile și un fior de excitație mi-a străbătut corpul. Îl doream, am gemut când vârful lui gros începea să alunece în mine. Mă lărgea, vaginul meu de deschidea si se mula strâns pe penisul gros, îi simțeam capul, fiecare vena, cum intră adânc în mine și îmi aduce atât de multă plăcere. Mișcările lui ample în mine au devenit mai puternice, nu puteam decât să mă supun, prinsă de mijloc de brațele puternice care ma manevrau după dorințele lui.
Mă domina cum nu o făcuse nimeni până atunci, așa cum mi-am dorit întotdeauna. Mâna lui dreaptă mi-a prins părul și mă trăgea spre el, mă obliga să mă arcuiesc, accentua senzația de durere care îmi umplea corpul de atâta plăcere. Simțeam ca mădularul gros îmi rupe pizda, închisesem ochii și savuram orgasmul intens care mi-a străbătut tot corpul. L-am simțit cum se încordează, terminase si el.
Lângă noi, tipa cealaltă stătea în genunchi în fața lui Daniel. Iubitul meu și-o freca, a scos prezervativul chiar înainte să o umple de spermă pe sâni pe partenera de sex. Voiam s îi gust sămânța, m-am așezat lângă ea și am lins-o de pe sânii ăia mari, mă lasă excitată, se mișcă cat să știe ca vreau să îi sug și sfârcurile.
Am revenit la bar, ne-am luat câte un cocktail si ne-am așezat pe o canapea, stand în brațele lui și povestind invitați povestea de mai devreme. Începusem să îi mângâi iar pula și să îl sărut, când l-am simțit cum crește am știut ca e pregătit. M-a urmat la camerele de la etaj.
Una dintre ele era goală, un pat mare de mijloc, oglinzi uriașe pe pereți și tavan si trei fotolii așezare în jurul lui. L-am împins pe pat si am început să îl sărut pe tot corpul. Curând am văzut ca fotoliile se ocupa, o tipa tânără si doi bărbați devenind spectatorii show-ului nostru erotic. Îmi plăcea ca suntem priviți, m-am urcat pe Daniel și am început să mă frec apăsat pe toată lungimea pulii lui. Tipa își pusese picioarele pe mânerele fotoliului și își mângâia păsărica, bărbații se masturbau si ei. Iubitul meu mi-a strâns tare sfârcurile între degete, m-am înmuiat de plăcere, m-am înfipt în penisul lui si l-am călărit sălbatic, până când sperma lui mi-a umplut pizda. M-am ridicat si am urcat cu pizda apăsată de pieptul lui, până am ajuns peste gura lui. M-a prins de fete si cu gura lipită de piza mea a lins toată seva. Ceilalți au terminat uitându-se la noi.
Am mai petrecut o vreme la bar, vorbind cu alte cupluri si am plecat, satisfăcuți de experiența noastră.

Lasă un răspuns