La aproape 40 de ani sunt o femeie sigură pe ea, care întoarce multe capete pe stradă. Merg frecvent la sală, după divorț am început să fiu extrem de atentă la asta, ador să mă privesc în oglindă și să văd coapsele fine și tari, abdomenul plat, pielea netedă de pe brațe, sânii mei mari, fermi și fesele rotunde si tari, care se cer iubite de buze și mâini de bărbat.
Îmi plăcea acum să pot să îmi dau frâu liber sexualității, să recreez toate fanteziile porno care îmi umpleau mintea, fără teamă de a fi descoperită sau judecată.

Am venit la Iași într-o delegație mai lungă, care cuprindea si un weekend. Nu cunoșteam pe nimeni, dar nu aveam de gând să îmi petrec vinerea seara singură în hotel.
Mi-am pus o rochiță mulată, neagră, care abia îmi acoperea fundul, cu un decolteu mare și fără sutien. Știam ce efect am asupra bărbaților si numai gândul mă excita și mă umplea de nerăbdarea sa fiu futută și folosită.
Am mers la un restaurant modern din apropierea hotelului, lumea mânca, se distra, iar undeva după miezul nopții, un DJ făcuse ca toată lumea să înceapă să danseze la mese, între mese, în spațiul liber de lângă bar.
M-am alăturat și eu, mă simțeam bine, fără inhibiții, pierdută în mulțimea care se mișca în ritmul muzicii. Am stabilit contact vizual cu doi tipi solizi așezați pe scaunele înalte de la bar. Mă studiau fără reținere, le simțeam privirile pe fundul și sânii mei, dansam pentru ei și simțeam cum încep să mă ud.
Am mers direct pe unul dintre scaunele de lângă ei, am acceptat cocktailul oferit. Nu aveam nevoie de cuvinte, chimia dintre noi era intensă, îmi simțeam deja corpul moale și păsărica plină de dorințâ. M-am aplecat spre ei aparent calmă, zâmbitoare si le-am șoptit ca vreau să mă fută amândoi, ca nu o făcusem niciodată cu doi bărbați. Dacă au fost surprinși au mascat asta repede, sub zâmbetele perverse si cu privirile care deveniseră ușor întunecate, lăsând să se vadă dorința.
La puțină vreme eram în camera mea de hotel, gata de prima partidă de sex în trei, nerăbdătoare să fiu folosită în toate pozițiile, în toate găurile. Odată ce am intrat s-au dezlănțuit, mi-au dat jos rochia, mi-au rupt chiloții, lăsându -mă doar cu pantofii cu toc. Eram prinsă între corpurile lor musculoase, le simțeam parfumul bărbătesc, respirația grea. Unul dintre ei îmi masă sânii și sfârcurile, altul se așezase în genunchi și îmi lingea fundul pe la spate, jucându-se cu degetele noduroase pe pizda mea.
M-am aplecat si am deschis picioarele, lăsându-l să mă lingă. Celălat tip m-a prins dureros de păr si și-a vârât pula în gura mea. Savuram mirosul de bărbat, gustul de presperma, mă mișcam cu pizda pe buzele si limba bărbatului din spatele meu. Gemeam de plăcere, mă simțeam ca o escortă folosită fără limite de bărbații ăia masivi.
M-au ridicat si m-au pus in patru labe pe pat, unul luându-mă pe la spate, celălat in gură. Mă futeau sălbatic, pe rând, mă umpleau cu penisurile lor groase, fiecare părticică a corpului meu tremura de plăcere. Am țipat când unul dintre ei mi-a desfăcut fesele și încerca să intre în fundul meu. S-a ajutat de una dintre cremele mele, a pătruns atent, m-a lăsat să mă obișnuiesc până am început să mă împing sălbatic în pula lui.
Atunci când m-au întors pe spate am putut să admir imaginea tipilor dezlănțuiți, animalici. Mă făceau curvă, se îndemnau unul pe celălalt să îmi rupă pizda. Mi-am desfăcut picioarele, ridicându-le în aer, primul s-a urcat pe mine, cu mâinile sprijinite de umerii mei. Nu puteam să mă mișc, îmi plăcea să simt greutatea bărbatului, pula care mă penetra dureros de adânc și mă ducea la orgasm.
Unul dintre ei s-a culcat lângă mine, celălat m-a ridicat si m-a făcut să mă așez pe pula lui, mi-a cerut să o iau în cur, am alunecat supusa pe ea. Al doilea s-a așezat în fața mea, în genunchi si m-a penetrat în pizdă. Eram făcută sendviș între ei, tremuram de plăcerea dublei penetrari, le strigam să nu se oprească și să mă fută mai tare.
Când au fost gata au ieșit și m-au acoperit cu jeturi groase de spermă pe sâni, față si limbă. Mă simțeam ca cea mai murdară curvă, o plăcere greu de descris.
Atunci când am plecat am mai rămas multe ore cu sperma lor pe mine, atingându-mi și mângâindu-mi păsărica, simțind gustul și mirosul bărbaților care m-au futut atât de bine.
Aș mai încerca experiența, multe visam la ea, mă excită și simplul gând ca am făcut-o.

Superba poveste doresti sa facem un porno show