Sunt prietenă cu Nicoleta de când ne știm, am făcut liceul împreună, facultatea și ne-am angajat la aceeași mare firmă.
În așteptarea marilor relații trăiam o viață plăcută de femei independente, împărțind chiria unui apartament din Dristor, petrecând timpul la ieșiri prin oraș, city breakuri și alte îndeletniciri plăcute.

De la o vreme Nicoleta ieșea din ce în ce mai des singură, seri lungi, sau chiar până a doua zi uneori, iar hainele ei deveniseră extrem de stilate Mi-a mărturisit ca își făcuse un prieten nou, pe Paul, cu aproape 20 de ani mai în vârstă decât noi, un tip cu multe afaceri capabil să îi ofere experiențe incredibile și o viață sexuală fără prejudecăți, în care experimentau orice plăcere, fiind totul foarte diferit de experiențele pe care le-am avut cu bărbații de vârsta noastră.
Am fost puțin surprinsă când prietena mea m-a întrebat dacă aș vrea să merg la o petrecere privată a iubitului ei, la care participau doar câțiva parteneri de afaceri. Am încuviințat imediat, bucuroasă. A insistat să mergem să ne alegem ținute, mi-a ales o rochie ca de curva, mulată, simplă, neagră, ușor decoltată și care abia îmi acoperea fesele, cu o pereche de stiletto și un plic simplu, elegant, dar și un set de lenjerie de lux, cu un tanga minuscul din plasă. Mă simțeam seducătoare, o altă femeie decât corporatista care se înghesuia zilnic în metroul plin de oameni care ieșeau ca șiruri nesfârșite de furnici în Pipera.
Am mers sâmbătă seara, târziu, spre ora 23 la un apartament al unui cunoscut hotel din centru. Nicoleta îmi spusese ca dacă merg trebuie să las prejudecățile la o parte, ca de obicei petrecerile lor private erau pline de sex, dar eram nerăbdătoare, deși puțin încordată ca nu știam ce va urma. Mă pregătise, îmi făcuse curaj cu un pahar bun de vin, mă simțeam excitată la gândul să o fac cu mai mulți necunoscuți.
Odată ce am ajuns ne-a deschis Paul, vesel, cu un pahar de whisky în mână. În livingul uriaș cu vedere asupra centrului orașului am mai văzut trei bărbați, toți în jurul vârstei de 40 de ani. Arătau bine, toți păreau siguri pe ei, cu paharele lor de whisky și țigările de foi care aveau un parfum exotic, care îmi stârnea simțurile.
Nicoleta s-a sărutat cu toți, familiar și s-a așezat pe genunchiul lui Paul, pe un fotoliu. Stingheră am luat loc pe canapea lângă Alex, un bărbat care se străduia măcar să facă conversație, în timp ce îi simțeam privirea coborând cu nerușinare pe decolteu și talie. Îmi plăcea, mă excită, mă străduiam să nu arăt vreo emoție și să îi susțin privirea. în stânga mea se așezase Cezar, parfumul lui rafinat mă înnebunea, aproape îi simțeam respirația.
Paul și Nicoleta se sărutat deja pasional, prietena mea se urcase pe el și se freca ușor de zona lui inghinală. El îi mângâia fesele, rochia scurtă se ridicase, se vedeau bucile ei perfecte și dantelă neagră a chilotului. Din spatele ei George savura țigara de foi și o privea.
Lângă mine Alex continua să vorbească, dar mâna lui îmi mângâia genunchiul și urca pe coapse, trimițându-mi fiori de plăcere în tot corpul.
Prietena mea se așezase în genunchi și îi desfăcea pantalonii bărbatului. A scos o pulă groasă, mare, mă fascina, îmi plăcea să o văd cum îi linge glandul, o ia ijn gura și începe să o sugă pofticioasă. George își mângâia erecția prin pantaloni, înainte să o scoată și să înceapă să o frece.
Mă excitau, mă frecam singură de mâna lui Alex, am suspinat când degetele lui mi-au atins vulva și apoi au intrat sub materialul chilotului și au început să îmi alunece pricepute pe labii și clitoris. Cezar îmi descheia încet fermoarul rochie, îmi sărută spatele, m-am ridicat și am savurat plăcerea mâinilor celor doi bărbați care m-au dezbrăcat întâi de rochie, de lenjerie, lăsându-mă doar în pantofi. M-am așezat pe canapea și am desfăcut picioarele, lăsându-i să mă admire cum îmi mângâiam pizda. Alex s-a așezat în fața mea și a început să mă lingă.
Era atât de bine, limba lui descria cercuri experte pe clitoris, dansa pe labii, intra între ele. Cezar se dezbrăcase, ii admiram corpul masiv, musculos, penisul curbat pe care și-l freca lângă fața mea. M-am întins și l-am prins între buze, ohhh ce gust acea, cum îmi umplea gura. Alex mă adusese la orgasm, iar eu continuam să sug plină de chef pula celuilalt tip.
Nicoleta trecuse cu gura de la Paul la George și acum stătea în patru labe pe covor lăsându-se futută de cei doi, împungându-se ca o curva în pulele lor.
Brațele musculoase ale lui Cezar m-au ridicat și m-au ridicat, m-a dus și m-a întins pe un pat imens din dormitorul luxosului apartament. S-a urcat pe mine și m-a tachina, intră și iese cu capul gros al pulii in pizda mea. Mă împingeam în el, iar Alex se urcase peste mine și mă futea în gură. Ohhh, ce senzație, a unei puli care mă umplea în pizda și a alteia în gură.
Am închis ochii și am savurat plăcerea, luată sălbatic pe rând de amândoi, până când sperma orgasmelor lor mi-a umplut corpul și sânii.
M-au lăsat acolo, am găsit un prosop să mă șterg și mi-am căutat hainele în living. Nicoleta stătea încă pe fotoliu dezbrăcată, cu sperma prelingandu-se dintre labii.
A plecat la duș și a revenit îmbrăcată, eram satisfăcută, dar așteptăm nerăbdătoare să plec, neștiind încă dacă trebuia să am în experiența asta. Ajunse acasă mi-a întins un cadou de la Paul, un plic în care am găsit 2500 euro. M-am bucurat, etaj o curva, dar satisfăcută de experiența perversa și puteam să îmi iau deja niște haine la care doar visam. I-am spus prietenei mele ca vreau sa o mai facem, mi-a zâmbit, satisfăcută.




As dori sa petrec asemenea momente cu cineva foarte pasionati pentru sex sint bisexual whatsap +36501391769