Nu aveam prea multe de făcut în seara aceea de vineri, așa că atunci când Cornel mi-a propus să vedem să vedem meciul României la un cuplu de prieteni de-ai lui mi s-a părut o idee mai mult decât excelentă.
Vlad și Andra stăteau într-una dintre vilele din Dobroești, am ajuns cu puțină vreme înainte de începerea meciului, fiind destul de aproape de a renunța să mai ajungem datorită înghesiuelii infernale din trafic. Toți se grăbeau să plece din București în weekend, sau cel puțin asta era impresia dată de șirurile nesfârșite de mașini.
Pe Vlad îl știam de la o bere cu băieții, dar Andra a fost adevărata surpriză a serii. Zâmbitoare, cu trăsături frumoase ale unei femei de 30 de ani și nicidecum de 40 și ceva cât avea, Andra sfida tiparele moderne de frumusețe. Era înaltă, dar avea formele dulci, pline, ale unei tipe aflate la deplina maturitate erotică. Nu se sfia să o arate, tricoul alb îi cuprindea cu greu sânii rotunzi și grei, ale căror sfârcuri trezite probabil de vremea ușor răcoroasă a începutului de toamnă împingeau obraznic bumbacul fin.
Fusta lejeră și lungă sublinia fesele bombate și mari, care se unduiau cu naturalețe sub materialul subțire, atunci când ea a luat-o înainte și ne-a condus spre foișorul în care soțul ei tocmai adusese un vas plin cu mititei aburinzi și carne abia luate de pe grătar.
O frapieră plină cu gheață era plină de sticle de vin, alb și roșu, un Purcari perfect care anunța o sare de desfătare și bună dispoziție.
De-o parte și de alta a mesei erau două bănci confortabile, acoperite cu perne. A fost ideea lui Vlad să stau lângă el, să apucăm să ne cunoaștem, cum a spus. Andra și Cornel stăteau în fața noastră.
Am uitat destul de repede de meciul anost, concetrându-ne pe carnea savuroasă și pe vinul alb, răcoros, cu arome fructate, care a lăsat repede locul celui roșu și sec care dezlega limbile și înlăura rapid inevitabila stânjeneală a oricărui început de conversație.
Andra și prietenul meu păreau destul de familiari, începuseră să șușotească amândoi, ea râdea din ce în ce mai tare, jucându-se senzual cu o șuviță din părul lung și blond, pe care îl trecea printre degete și îl așeza apoi după ureche, ca o puștoaică care descoperă fascinată fiorii primei iubiri. Vlad îi privea din când în când, dar nu părea deloc deranjat. Zâmbea, incitat aș fi putut spune, după ridicarea imperceptibilă a sprâncenei și privirea ațintită spre soția sa care flirta din ce în ce mai nerușinat cu alt bărbat.
Ea a plecat să mai aducă ceva de mâncare, urmată repede de Cornel care s-a oferit să o ajute. Trecuse ceva timp de când erau plecați, iar eu aveam nevoie la toaletă. Gazda mi-a explicat, să intru în living și o găsesc pe culoarul în care ajungeai pe ușa din partea dreaptă.
Am ajuns pe culoarul luminat doar de un bec slab care răzbătea de după o ușă întredeschisă. Îmi amintesc și acum senzația de excitare, tremurul ușor care m-a cuprins la cadrul pe care l-am zărit când m-am obișnuit cu semiîntunericul.
Prietenul meu se afla în picioare, descheiat la cămașa de in și cu pantalonii căzuți peste glezne. Îl vedeam din profil, avea ochii închiși, iar transpirația îi aluneca peste pectoralii pe care îi lucra cu atâta grijă la sală.
În fața lui, Andra stătea în genunchi, doar în fustă, cu mâna prinsă de pula lui, care îi intra și aluneca încet între buzele cărnoase. Țâțele ei rotunde erau ferme, iar sfârcurile tari, mari, îi subliniau excitația.
Cornel m-a zărit, dar doar mi-a zâmbit. Avea o privire cum nu i-o mai văzusem, plină de dorință, părea pierdut în lumea decadentă a umbrelor și plăcerilor erotice fără limite.
Andra a tresărit și s-a întors, către mine, roșie la față, cu saliva alunecând peste buze și cu rujul care nu mai păstra senzualul contur al lor. Nu știam ce să fac, dar el mi-a făcut semn să mă alătur.
Ea a reînceput să îl sugă cu pasiune, mângâindu-mi prin pantaloni mădularul care se întărise. Mi-am descheiat pantalonii și i-am scos grăbit, urmați de tricou. Stăteam dezbrăcat în fața ei iar ea mi-a prins pula între buze, savurându-i gustul cu mișcări rapide ale limbii pe glandul umflat. Ne sugea sălbatic pe amândoi, continuând să ne frece atunci când trecea de la unul la celălalt.
Ea a fost cea care s-a ridicat și s-a urcat în patru labe pe pat. I-am ridicat fusta peste talie, bucurându-mă de fesele provocatoare. Cornel i-a rupt chiloțeii micuți de dantelă, iar ea a icnit de plăcere când materialul i-a eliberat fundul care purta urma albă și mică a ceea ce părea a fi o pereche minusculă de tanga pe care îi purta la plajă.
Cornel îi mângâia fesele albe, trecând ușor cu degete printre ele spre vulva care se deschidea pervers privirilor noastre. Ea a țipat când palma bărbatului i-a lovit dur și neașteptat o fesă, dar s-a împins apăsat în degetele lui care intrau și ieșeau ude din pizdă.
Mă masturbam excitat, voiam mai mult. M-am urcat în fața ei pe pat, trecându-i fără jenă pula peste buze. Femeia a prins-o gemând de excitație. Cu mâinile strânse pe șoldurile ei, Cornel a penetrat-o pe la spate, lăsând-o să se miște lent pe el, să îi savureze bărbăția, iar apoi a preluat controlul, pompând-o ritmic.
Gâfâind de plăcere, Andra îmi sugea puternic pula, umplând-o de salivă. Voiam să o am înainte să ejaculez, m-am ridicat și am venit în spatele ei. M-a izbit imaginea lui Vlad, care ne privea din ușă, cu mădularul erect, ușor curbat în sus.
Probabil era fetișul lui să își vadă soția făcută poștă, mă excita să știu că sunt privit. Cornel a ieșit din ea, iar Andra stătea ca o curvă în patru labe, împingând cu fundul spre noi.
-Dați-mi-o! Dați-mi-o tare!
Am prinso de bucile mari și le-am desfăcut, admirându-i gaura strânsă. O voiam acolo, am scuipat și am umezit-o. Vârful pensiului a intrat ușor în curul ei strâmt, care s-a deschis ușor pentru mine. Părea expertă în sexul anal, se împingea cu forță în pulă și icnea ascuțit, într-un crescendo pervers al chemării și plăceri fără limite.
Soțul ei ni s-a alăturat, așezându-se în fața ei pe locul pe care îl ocupasem eu mai devreme. A prins-o dur de păr și a obligat-o să îi ia toată pula în gură, într-un deepthroat pe care ea l-a făcut la perfecție. Îi spunea ce curvă de soție este, iar ea era din ce în ce mai excitată de ordinele lui prin care îi cerea să îi facă o muie ca o târfă ce era.
Eu și Cornel o aveam pe rând în ambele găuri, într-un sex total fără limite. El a terminat primul în pizda ei, iar seva ei și sperma lui, senzația aceea plăcută, m-au făcut să ejaculez după câteva mișcări de penetrare profundă.
Ultimul a futut-o Vlad, cu sâmânța noastră scurcându-se din ea. O trăgea de păr, iar ea, așezată capră, se cambrase de plăcere și îi ținea contre puternice. A ejaculat, jeturile lui puternice acoperindu-i fesele și mijlocul.
Seara a continuat până am picat obosiți de plăcere și amețiți de vin. Am plecat a doua zi după cafea, Cornel povestindu-mi pe drum, în timp ce trăgea mulțumit din țigară, că într-adevăr lui îi plăcea să își vadă soția făcută poștă și că aveau dese plăceri erotice de felul acesta.
Stefan a zis
Un soț fericit și a mea sotie se fute cu patos,dar o vreau cu alți barbati,când o fut îi place să I zic că este o nevasta curva,tarfa muista și ea zice încontinuu,futema tare în pizda,vreau să sug sunt muista,o vreau în fundulet,sau variază pe țâțele mele,sau în pizda fundulet,după caz.
Mihnea a zis
Superb.