Câte lucruri nu se întâmplă în studenție de care îți amintești cu drag toată viața? Câte experiențe erotice nu am avut fiecare atunci? Fără obligații, fără rețineri, cu cele mai incitante fantezii sexuale pe care le experimentezi, studenția este cea care îți deschide toate orizonturile.

Eram în prima sesiune și urma un examen greu la mate, de care ne temeam cu toții. Ieșisem cu Gabi, coleg de cameră și de grupă, la un pahar de vin într-unul din micile baruri din Regie, extrem de aglomerat în vinerea aceea. Ne-a făcut semn să venim Mirela, o altă colegă de grupă, aflată la masă cu una dintre prietenele ei, care a plecat la puțin timp. Mirela era o tipă simpatică, dar nu neapărat genul după care să faci o pasiune amețitoare. Brunețica, cu un păr frumos, lung și puțin creț, deloc înaltă, subțirică, cu un bust micuț care înmugurea sub bluzele strâmte. Nu prea vorbea cu nimeni la cursuri, ne-am și mirat de deschidere ei și ne-am întins până târziu, fermecați de șarmul ei și de tipa de gașcă pe care o descopeream.
Ne-a rugat sa o ajutam pentru examen, invitându-ne a doua zi in camera ei aflata într-unul dintre căminele de pe malul Dâmboviței, luxul absolut din Regie, camere cu băi și cu două paturi suprapuse. A subliniat ca nu ne va deranja nimeni, toată colegele fiind plecate să învețe acasă în sesiune.
Sâmbătă dimineața începusem eu și Gabriel să ne gândim dacă nu cumva reușim să o combinăm. Iubita lui rămăsese în provincie, ultimul an de liceu, iar a mea plecase în sesiune și venea doar la examene. Urlau hormonii în noi, iar colecția de CD-uri cu filme porno, pe care le devoram pe calculator, era în continuă creștere. Ne masturbam din plin la ele, l-am prins o dată și nu s-a jenat și am descoperit ca îmi amplifică excitația dacă o făceam împreună, până la urmă nu știa nimeni.
Ne-am aranjat ca pentru o ieșire în oraș și am luat de pe drum două sticle de Beciul Domnesc și două cutii de prezervative Love Plus, iar după amiază băteam la ușa Mirelei.
Ne-a întâmpinat vesele, volubilă, de nerecunoscut în pantalonii scurți de blugi, mulați pe curul mic și tare și tricoul scurt sub card îi vedeam sfârcurile.
Cursurile de mate erau împrăștiate pe toată masa de lângă geamul camerei mici și la radio se succedau în surdină niturile vremii. What is love? Ce melodie, Mirela o fredona senzual când ne-a invitat să luăm loc pe scaunele tocite de lemn pe cadru de metal.
Mergea matematica, dar după câteva probleme mergea și o pauză de vin și țigara. Curând era o atmosferă de bar de cartier și o moleșeală plăcută ne cuprinsese. Îi explicam Mirelei o problemă când Gabi s-a așezat în picioare în spatele scaunului ei și a început să îi maseze umerii. Fata nu a protestat, îi vedeam cum i se întăriseră sfârcurile, care împingeau proeminente tricoul, iar pielea de pe brațele firave era de găină.
S-a ridicat roșie în obraji scuzându-se ca merge la baie și a plecat ușor împleticită. Credeam ca asta a fost seara, dar s-a întors cu un zâmbet straniu pe față, a închis cu cheia ușa camerei și a spus aproape șoptit, în timp ce își desfăcuse nasturele blugilor și apoi fermoarul, lăsând să se vadă o pereche de chiloței lila de bumbac:
-Hai să ne futem!
Am avut o erecție instantă, inima îmi bătea cu putere când am ajuns lângă femeie. I-am tras blugii hotărât și i-am admirat soldurile fine și fundul mic și tare, între care alunecă senzual bumbacul chilotului tanga.
Am început să o sărut, mângâindu-i fesele, iar ea îmi masă erecția prin prohabul care părea să se rupă. Am ridicat-o în brațe și am aruncat-o pe pat, și-a deschis aproape instinctiv picioarele. Așezat în genunchi am tras bucată de material peste vulva, dezvelind labiile micuțe și roz și am început să îi sărut excitat feminitatea, imspirandu-i excitat mirosul și savurând gustul dulceag al nectarului care ieșea din ea. Tipa puternic și se freca apăsat de buzele mele, cu mișcări rapide.
Mi-a cerut să mă întind, mi-a tras blugii și boxerii și rămas gol am simțit pizda udă frecându-se de pieptul meu. M-a prins de mâini și mi s-a urcat pe față, îmi plăcea la maxim și mă străduiam să îi sug labiile și să intru în ea cu limba. O țineam strâns de fese și o ghidam cu mâinile pe gura mea.
I-am văzut cu coada ochiului picioarele lui Gabi și pula groasă și păroasă, cu testiculele mari. Venise lângă noi, o prinsese de păr pe Mirela care îl sugea cu o pricepere perversa.
Mirela s-a ridicat puțin, cat să îmi pună prezervativul și mi-a potrivit penisul între labiile ei. Se apasă în el, ah ce pizda strâmtă, ce senzație superbă să simt ca o deschid. Vedeam bine acum cum pula groasă a prietenului meu intră și ieșea din gura fetei, cum saliva i se prelingea pe bărbie și apoi pe pieptul meu. O prinsesem de mijloc și o futeam puternic, făcând-o să geamă.
S-a ridicat în picioare și sprijinită de marginea patului ne-a așteptat, am luat-o pe rând, am făcut-o poștă, țipă ca o curva fără să îi pese ca puteam fi auziți din camera cealaltă din modul. Ne-am descărcat amândoi coaiele, nu mai avusesem demult o partidă de sex, iar una atât de perversa niciodată.
Legătura în trei a durat cam toată facultatea, indiferent de ce partener aveam fiecare. A fost secretul nostru erotic, pe care îl descopeream și redescopeream mereu.
Lasă un răspuns