Eram la o petrecere cu o gașcă mare de prieteni și iubitei mele, unii de la facultate, dar cei mai mulți din orașul lor natal, păstrând legăturile încă de la liceu.

Oana era seducătoare în seara aceea, cu rochița ei mulată, decolată peste sânii micuți și fermi, cu fesele ei bombate și picioarele perfecte. Întorcea multe capete și atrăgea priviri insistente în clubul de fițe din București.
Am stat destul de mult la masă, savurând câte un whisky, mângâind-o cu privirea, mândru ca e a mea. Îi plăcea să se distreze și pe măsură ce trecea timpul și înghițiturile ei din cocktail deveneau mai numeroase, dansurile ei deveneau din ce în ce mai senzuale. Dansa mult cu o altă brunetă, Irina, o tatoasa care își aranja mereu decolteul și fustița care se ridică ostentativ la jumătatea bucilor bombate. Era excitant să le văd cum se ating, cum își freacă sânii, cum se mângâie una pe cealaltă și nu le pasă de nimic altceva în jur.
Când Oana mi-a spus ca Irina locuiește în zonă și ne invită să dormim la ea, erecția intensă și o senzație de așteptare au fost primele mele impulsuri. Mă gândeam ca e posibil ca mișcărilor lor senzuale să continue, în trei.
Așteptările mele nu au fost înșelate. Nici nu am ajuns bine și nu am trecut de primele guri din cocktailurile cu care ne-a servit Irina, ca tipa era deja toată pe iubita mea.
I se urcase în brațe, iar Oana îi răspundea pasional la săruturi, masându-i sânii plini, scoțându-i din decolteu. Le lingea și săruta sfârcurile, iar bruneta cealaltă savura plăcerea, cu capul lăsat pe spate, cu corpul arcuit către ea.
Priveam, tolănit într-un fotoliu, cu Irina se ridică și se lasă dezbrăcată de iubita mea, făcând la fel cu ea pe urmă, cum se mângâie și se săruta înnebunite de plăcere, cum își caută și ating una alteia pizdele. Mi-am scos pula și am început să mi-o frec, părea ca sunt doar ele două, iar eu rămân un simplu spectator al dansului lor erotic.
Irina a luat-o pe Oana de mână și a condus-o în dormitor, le-am urmat, savurând imaginea prietenei mele întinse pe pat, cu sfârcurile tari și picioarele larg desfăcute pentru cealaltă femeie, care începuse să îi lingă pizda. Stătea în patru labe, cu bucile ei tari ridicate spre mine, cu zona rozalie dintre picioare strălucind de plăcere.
M-am așezat în spatele ei și am început să o mângâi. A suspinat și s-a arcuit mai tare spre mine, gemând când i-am desfăcut fesele și am început să o ling în fund. Intrase cu două degete în pizda Oanei, iar limba îi masă în continuare labiile și clitorisul, iubita mea mă privea pervers în ochi în timp ce era satisfăcută și atunci am intrat în Irina, direct, în pizda strâmtă și catifelată. Am futut-o cu vârful, voia mai mult, se împingea în mine. Mulată pe penisul meu pizda ei se umplea de seva la fiecare mișcare. Oana și-a strigat orgasmul provocat de limba și degetele brunetei și a rămas întinsă, cu ochii întredeschiși, privind cum m-am întors pe spate și Irina s-a înfipt în pula mea, călărindu-ma sălbatic.
S-a așezat în spatele ei, mângâind-o, strângând tu-i sfârcurile, cerându-i să mă fută mai tare. Am scos-o din pulă și am ejaculat pe bucile ei, iubita mea s-a grăbit să mă lingă și să înghită sămânța vâscoasă.
Am adormit repede cu toții, mirosind a seva și sex, iar dimineața a continuat cu jocul erotic savurat de toți trei.

A fost senzual si este senzual sa faci sex in trei ador acest fel de a face dragoste ador femeile mature pline de energie in pat imi place fundul mare la toti cu care fac sex whatsap +36501391769