L-am agățat la metrou

Sunt studentă la ASE, la master, și încă locuiesc în Moxa. Am avut o relație cu un coleg de facultate, însă ne-am despărțit atunci când am terminat studiile. A fost o perioadă importantă din viața mea, dar acum sunt într-un moment de reflecție și de redefinire a ceea ce îmi doresc în viitor.

Poate că nu sunt atrasă de bărbații de vârsta mea, poate sunt eu prea pretențioasă, dar datorită acestui fapt, mă aflu în acest moment singură. Cred că fiecare om are propriile sale criterii și așteptări atunci când vine vorba de relații, iar uneori poate dura până când întâlnești persoana care se potrivește cu ceea ce îți dorești cu adevărat. În prezent, sunt concentrată pe mine însămi și pe obiectivele mele, dar asta nu înseamnă că nu sunt deschisă să dau o șansă iubirii când va veni momentul potrivit.

Mi-am găsit un loc de muncă de care sunt foarte mulțumită. În fiecare dimineață, merg cu metroul din Victoriei și profit de drum pentru a-mi începe ziua într-un mod plăcut. Admir clădirile care se înalță pe traseu și mă bucur de atmosfera orașului. Îmi iau o cafea to go, pe care o savurez în drum, în timp ce ascult muzică bună la căști. Este momentul meu de relaxare înainte de a începe o zi plină, și mi se pare că această rutină mă ajută să mă simt mai echilibrată și pregătită pentru tot ce urmează.

Așa l-am descoperit pe el. Întâi l-am observat într-o dimineață, când urca în metrou la Basarab. Nu știu exact ce mi-a atras atenția, poate că era ceva în felul în care se mișca sau în privirea lui concentrată, dar ceva mi-a stârnit curiozitatea. M-am pierdut în gânduri pe tot parcursul drumului, imaginându-mi cine ar putea fi și ce poveste ascunde. De atunci, îl întâlnesc din când în când, iar fiecare întâlnire adaugă un mic detaliu la povestea mea.

Este un bărbat matur, agil, înalt și cu părul puțin grizonat, ceea ce mă face să cred că are în jur de 40 de ani. Își poartă cu încredere vârsta și asta îi dă un aer de siguranță și rafinament. De fiecare dată când îl văd, parcă emite o energie calmă, dar puternică în același timp. E genul de persoană care îți captează atenția fără să facă prea multe. Stă și citește, fără să se uite în jur și asta mă atrage la culme.

Am observat că urca în metrou la aceeași oră în fiecare zi, și cumva, am început să îmi fac programul după el. La început, nu a fost ceva intenționat, dar cu timpul mi-am dat seama că, în fiecare dimineață, mă sincronizam cu momentul în care îl vedeam urcând la Basarab. A devenit o mică rutină, o parte din ziua mea, și parcă așteptam să-l zăresc în mulțime, fără să îmi dau seama că încep să fiu tot mai atentă la fiecare detaliu al drumului nostru comun.

Mi-am făcut curaj într-o zi și m-am așezat lângă el. Când a observat, mi-a zâmbit în treacăt, iar acel zâmbet… l-am simțit în tot corpul. A fost ceva electric, subtil, dar care m-a făcut să mă simt brusc mai vie, mai prezentă. Nu a fost nevoie de cuvinte, acel simplu gest a transmis mai mult decât orice conversație ar fi putut. Inima mi-a bătut mai repede și am realizat că momentul acela, chiar și fără să vorbim, avea o încărcătură specială.

Era pe telefon, pe Instagram, și, instinctiv, am intrat și eu pe contul meu. Am ținut pagina de profil deschisă, sperând poate să atragă puțin atenția, dar fără să spun nimic. Și atunci mi-am dat seama că se uita la ecranul meu. L-am simțit că îmi reține numele, poate chiar îl căuta în gând, fără să zică vreun cuvânt. Era un joc subtil, o conexiune tacită, în care fiecare detaliu părea să fie încărcat de semnificație. Fără să fie nevoie de niciun schimb de cuvinte, acea privire și acea mică interacțiune mi-au lăsat o senzație de anticipare, ca și cum am fi făcut deja un pas mai aproape unul de celălalt.

A mai durat câteva zile, timp în care ne întâlneam în metrou și începeam să ne zâmbim din ce în ce mai des. Fiecare zâmbet părea să însemne mai mult decât ultimul, o mică confirmare că și el simțea același lucru. A fost un joc de priviri și gesturi subtile, dar totul părea că duce undeva. Și apoi, într-o zi, am primit, în sfârșit, mesajul lui. Era simplu, dar suficient de clar pentru a-mi da seama că, în sfârșit, se deschidea un capitol nou.

Nu i-am răspuns imediat, deși abia așteptam să o fac. Am vrut să dau impresia că sunt calmă și că nu mă grăbesc, chiar dacă inima îmi bătea mai repede cu fiecare secundă. Ne-am tachinat, am spus glume ca doi prieteni, iar conversația a fost naturală și plină de chimie. Într-un final, după câteva mesaje, m-a invitat în oraș.

Îmi amintesc că abia așteptam seara de joi, când ne vedeam la un wine bar în Victoriei. Era acea seară pe care o așteptam cu nerăbdare întreaga săptămână. Veneam direct de la birou, iar eu, deși aveam și eu o zi încărcată, mi-am făcut timp să mă pregătesc cu grijă. Mi-am căutat una dintre ținutele office care știam că mă prinde – pantaloni mulați, sacou cambrat și tocuri. Vroiam să mă simt încrezătoare, să îl seduc. Știam că momentul era special, și am vrut să arăt că sunt pregătită pentru orice s-ar putea întâmpla.

Când am ajuns în fața localului, îl am văzut deja acolo, așteptându-mă. Stătea ușor aplecat într-o parte, cu mâinile în buzunare, iar privirea lui era concentrată, dar în același timp, parcă strălucea de nerăbdare. Când m-a zărit, un zâmbet larg i-a luminat fața, iar eu am simțit imediat un val de căldură. Ne-am apropiat și am schimbat un salut stângaci, dar vesel.

„Hei, bună seara!” am spus eu, încercând să nu par prea nervoasă, dar cu un zâmbet care mă trăda.

„Bună seara!” a răspuns el, cu un zâmbet care se extindea pe toată fața lui. „Ce bine că ai ajuns! Ai arătat impecabil din metrou, dar acum… mai bine decât mă așteptam.”

Am râs ușor, puțin rușinată de compliment, dar am simțit cum atmosfera se destinde.

„Mulțumesc! Și tu arăți bine, ca întotdeauna. Hai să intrăm?”

„Cu plăcere”, a zis el, deschizând ușa cu un gest elegant. „Te așteptam, totul e pregătit.”

Am intrat împreună, iar conversația noastră, deși scurtă și simplă, avea acel farmec al unui început frumos, ușor stângaci, dar plin de promisiuni.

Eram impresionată de siguranța lui, de atenția cu care mă trata, fiecare gest al lui părea să fie calculat, dar în același timp natural. Era un confort în prezența lui, ca și cum totul avea un sens. Seara a fost foarte frumoasă, iar atmosfera din local a contribuit la acest sentiment de liniște și rafinament.

Localul era mic, dar primitor, cu lumini calde ce dădeau o senzație de intimitate. Luminile difuze de pe tavan reflectau pe pereții din cărămidă, iar pe mese erau lumânări care creau umbre jucăușe pe fața lui. Muzica din fundal era subtilă, jazz lin, care părea că se amesteca perfect cu conversația noastră. Atmosfera era relaxantă, cu un aer de eleganță fără a fi pretențioasă.

Mirosul de vinuri bune și de lemn vechi se simțea în aer, iar la bar, băuturile erau pregătite cu precizie, fiecare detaliu părea să fie ales cu grijă pentru a crea un loc în care timpul părea să se oprească. Lumea din jur era calmă, dar plină de energie, oameni care se simțeau confortabil în propria piele, iar râsetele și conversațiile ușoare se amestecau cu sunetul paharelor care se ciocneau. Era exact genul de loc care încuraja relaxarea și comunicarea sinceră.

În fața mea, el părea să fie pe aceleași frecvență – atent, dar nu prea insistent, prezent, dar nu copleșitor. Se simțea ca o seară de început, plină de posibilități.

Am ieșit din local și ne-am bucurat de atmosfera de seară de primăvară de pe Calea Victoriei. Aerul era ușor răcoros, dar plăcut, și se simțea mirosul proaspăt al florilor care începuseră să înflorească. Terasele erau pline de oameni care râdeau, discutau și se bucurau de începutul serii, iar zumzetul vesel al acestora crea o atmosferă de vacanță, de libertate. Luminile orașului străluceau, iar noi ne plimbam pe trotuar, pierzându-ne în conversație și în senzațiile nopții.

Am mers mult pe jos, fără grabă, lăsând timpul să treacă. El mă conducea ușor, pașii lui erau siguri, dar nu grăbiți, iar eu mă simțeam confortabil lângă el. Ne-am abătut pe Dacia, spre Grivitei, iar în jurul nostru străzile păreau mai liniștite pe măsură ce ne îndepărtam de agitația Căii Victoriei. Căldura primăverii se simțea în aer, iar orașul părea să se detensioneze, devenind mai calm, mai intim.

Când am ajuns la blocurile vechi, ale căror fațade erau bătute de timp, el s-a uitat la mine cu un zâmbet jucăuș și m-a întrebat: „Nu vrei să urci?”. M-am oprit o clipă, surprinsă de întrebare, dar m-am auzit acceptând fără să mai stau pe gânduri.

Avea un apartament frumos, mobilat minimalist, cu bun gust. Fiecare detaliu era ales cu atenție, iar ordinea desăvârșită din încăperi te făcea să te simți ca într-un spațiu în care fiecare obiect avea locul său perfect. Nu erau aglomerate, dar în fiecare colț se simțea rafinament și simplitate.

Ceea ce m-a atras imediat a fost biblioteca plină de cărți. Ador bibliotecile și acea senzație de a fi înconjurată de cunoaștere și povești nespuse. Cărțile erau aranjate meticulos pe rafturi, iar mirosul lemnos al paginilor părea să dea un aer aparte camerei. Am simțit imediat o conexiune cu acel loc, parcă fiecare volum îmi povestea ceva despre el, despre gusturile și interesul lui pentru lumi necunoscute. Era un detaliu mic, dar esențial pentru mine – o bibliotecă aranjată cu atâta grijă îmi arăta cât de mult prețuiește și el cunoașterea. Mi-am dorit să mă pierd printre cărțile acelea, să aflu ce citea și să învăț mai multe despre el, chiar și fără cuvinte.

Alexandru m-a lăsat să intru puțin în atmosferă, a adus o sticlă de vin roșu și a turnat în pahare.

Ridicând paharul cu vin, zâmbind „Pentru noi, pentru momentele frumoase și pentru poveștile care abia încep.”

M-a luat prins surprindere, m-a emoționat, am bânguit un pentru noi, pierzându-mă în privirea lui masculină, inspirând parfumul acela cu note de santal și condimente. M-a prins în brațe și m-a sărutat, i-am răspuns imediat, mă înmuiam în strânsoarea aceea blândă, sub respirația lui sacadată, mă excita limba care își făcea loc printre buzele mele.

A început să îmi descheie bluza, fără grabă, mi-a dat-o jos și buzele sale îmi mângâiau umerii și gâtul. Mă excitasem, când mi-a desfăcut și sutienul am scăpat un țipăt scurt de dorință, iar gura sa a poposit pe sfârcurile mele întărite. Îl mângâiam, îl țineam apăsat cu fața pe sânii mei, dar voiam să îl văd. I-am descheiat și ei cămașa, am descoperit pectoralii sculpturali, exitanți, nu m-am abținut să nu îi sărut și să nu îi mușc sfârcurile, iar asta îl excita la maxim.

M-am întins pe pat și mi-a tras grăbit pantalonii. Am desfăcut picioarele și am trecut materialul chilotului peste vulvă, mângâindu-mă pentru el. S-a dezbrăcat, am privit fascinată mădularul frumos, drept, mare, neted, iar Alexandru a început să se masturbeze, în ritm cu mine.

S-a aplecat peste mine și a început să îmi facă oral, era perfect, așa cum nu mai cunoscusem niciun bărbat. I-am simțit mâna coborînd peste fese, iar degetul lui a început să se joace cu fundul meu. M-am lăsat în voia lui, m-a pătruns, îmi plăcea, adoram senzația, iar gura lui îmi înconjura tandru clitorisul umflat până când a început să îl sugă ferm, ducându-ma la extaz, iar și iar.

M-a lăsat să îmi revin după orgasm și s-a urcat pe mine, uitasem de prezervativ, nu îmi păsa atunci. I-am simțit pula imensă cum alunecă ușor în mine, mă umplea, mă lărgea, era extraordinar. Mi-am pus picioarele în jurul lui, călcâiele pe fundul acela musculos, trâgându-l în mine, iar el m-a pompat adânc, puternic, m-a făcut să țip și m-a dus din nou la orgasm. Mă înnebunea senzația adusă de pensul imens, nu fusesem așa plină niciodată. Aproape îmi rupea pizda cu mișcările lui, dar tot ce puteam să fac era să gem și să îl vreau iar și iar.

Am terminat, l-am ținut strâns în mine și a început să mă penetreze rapid, am simțit cum jeturile călduțe de spermă mă umplu și se preling pe picioare atunci când a ieșit.

Am făcut-o de mai multe ori noaptea aceea. M-m trezit cu greu dimineața, mirosul de cafea stârnindu-mi simțurile. Alexandru mă aștepta în bucătărie cu o cafea aburindă și un croissant proaspăt, în timp ce se pregătea pentru ziua de muncă. Era deja îmbrăcat elegant, cu un costum bine croit, iar zâmbetul lui vesel și proaspătul ras îmi dădeau o senzație de familiaritate și confort. Mirosul acela de parfum masculin, subtil și rafinat, se îmbina perfect cu atmosfera dimineții, adăugând un plus de farmec.

Mă seducea din nou, nu doar prin ținuta stilată, dar și prin atitudinea lui plină de energie și încredere. Ceasul clasic, ce se putea observa discret la încheietura mâinii, părea să fie un simbol al atenției la detalii, iar acel mic detaliu mă atrăgea parcă mai mult decât orice. Era genul de bărbat care știa să se îmbrace, să se poarte și să aducă o atmosferă de eleganță naturală, dar totodată să fie vesel și accesibil. Totul la el era o combinație perfectă de rafinament și carismă.