Căsătoria cu Marius era de multă vreme lipsită de pasiune. La 42 de ani m-am trezit gândindu-mă din ce în ce mai mult la alți bărbați, chiar și când o făceam cu el. Mă lăsam penetrata, dar mintea mea era departe, la fantasmele unor tipi care să mă posede sălbatic și să îmi satisfacă poftele sexuale nedescoperite. Am început să o facem mai rar, suplinindu-mi fanteziile cu jucării erotice și filme porno la care mă masturbam până la extaz.

Primele aventuri pe Tinder au venit de la sine, întâi am făcut un cont de probă, am început să vorbesc cu alți bărbați și dorința de a mă vedea cu unul dintre ei a devenit irezistibilă, ducând la cea mai tare și lipsită de inhibiții partida de sex din viața mea. Îmi voi aminti mereu cum m-a umplut de sperma și apoi s-a întins pe spate, cerându-mi să i-o dau în gură și pe față, amestecată cu jeturi mari de urină. Mmmm.
Credeți ca sunt o curva? Tot ce fac e să îmi explorez sexualitatea.
Pe Silviu l-am remarcat repede, la cei 30 și ceva de ani ai săi nu a trecut neobservat încă de la angajarea lui firma de audit la care lucram. Mereu îmbrăcat business, foarte atent la ținută și asortare, combină cu succes un aer rezervat, irezistibil, cu unul haios, atunci când ne vedeam la țigară. Într-o vineri seara am rămas printre puținii de la birou, ne-am întâlnit în spatele clădirii de fier și sticla. Eram îmbrăcată cu o rochiță mulată, iar el în jeanși mulați și o cămașă asortată cu pantofii sport bleu. Stăteam pe bancă, el în picioare în fața mea. Eram conștientă ca rochia și așa scurtă mi se ridicase pe coapse, dar tot ce puteam să fac era să îi studiez umflătura din pantaloni, să ghicesc testiculele mari și penisul gros, să mă imaginez cu mâinile înfipte în fundul scris tare și bombat în timp ce el ms pompează sălbatic.
Știam ca are iubită, o puștoaică cu 10 ani mai mică decât el, dar asta mai mult mă incita să îi arăt ce poate face o femeie matură pentru un bărbat. Îi simțeam privirea pe picioarele mele, le-am deschis imperceptibil cat să îmi vadă chiloții negrii, dantelați, Privirea lui a urcat acolo, începusem să mă ud deja. A ridicat-o spre mine, privirile noastre s-au intersectat și ne-am zâmbit. Am fost dezamăgită când după țigară mi-a urat weekend plăcut și a plecat.
Ne-am reîntâlnit peste aproape o săptămână, era o seară ploioasă și așteptam un taxi, adăpostită la intrarea clădirii. Am tresărit când l-am auzit ca mă salută și mă întreabă aproape șoptit dacă am chef de un cocktail. I-am dat repede mesaj lui Marius ca am un deadline la un proiect și voi întârzia mult și l-am urmat pe Silviu în parcarea subterană, urcând pe scaunul din dreapta al SUVului sau confortabil, tapițat în piele.
Mi-a propus nonșalant să mergem la el, mi-a plăcut ca știa ce vrea, am început să suspin pe drum când mâna lui a început să îmi mângâie genunchiul și coapsa atunci când zăboveam în traficul aglomerat. Respiram deja sacadat, el observase și se mulțumea să zâmbească enigmatic.
Locuia într-un bloc din Pipera, la unul din ultimele etaje, ușa mare de sticlă a micului apartament de două camere lăsând să se vadă priveliștea majorității clădirilor, luminate pe rând de oamenii care se întorceau acasă. Și-a aruncat sacoul și pantofii, descheindu-se la încă un nasture de la cămașă. Mă excită parfumul lui, țepii bărbii nerase de câteva zile atunci când s-a apropiat pe la spate și m-a sărutat pe gât, în timp ce priveam stropii mari de pliate care se prelingeau pe geam și se amestecau cu luminile blocurilor din jur.
Buzele lui îmi alunecau pe gât și umeri, făcându-mă să mă înfior. Se lipise de mine, cu erecția pe fesele mele, iar mâinile lui mi-au descheiat pricepute bluză albă, începând să îmi frământe sânii. Nu avusesem o partidă de sex ca lumea de ceva vreme, eram udă toată, mă mișcam apăsat cu fundul pe penisul lui. Îl voiam. M-am întors, ne-am sărutat pasional cu limbile înlănțuite, în timp ce trăgeam nerăbdătoare de cureaua și apoi de fermoarul pantalonilor lui. I-am scos pula, groasă, cu vârful mare, decalotat. Îl sărutăm și i-o frecam molatic cu o mâna, trecându-mi degetele peste capul mare și ud.
Voiam să îl gust, m-am lăsat în genunchi și am început să îi ling vârful, privindu-l în ochi. Mă mângâia pe cap cu o mâna, iar cu cealaltă își plimba pula pe buzele mele și mă lovea cu ea peste obraji. Fata îi era acoperită cu un zâmbet pervers când m-a prins de păr și mi-a umplut gura cu mădularul lui gros. Mă înnebunea gustul și mirosul de bărbat, îi sugeam disperată capul, îmi deschideam la maxim gura să primesc mai mult din pula aia vânoasă. I-o frecam înnebunită cu o mâna și o sugeam cu uscați de du-te vino ale capului. Gemea, gros și se apasă în gura mea, până când coaiele mari s-au predat pe bărbia mea. A început să mă fută în forță în gură, dar eu voiam să îl simt.
M-am ridicat și i-am spus ca vreau sa ii simt pula. Îl excita să îi vorbesc așa, mi-a smuls aproape hainele și m-a luat în brațe. Și-a potrivit pula intre labiile mele, l-am încolăcit cu picioarele si m-am apăsat ușor pe ea, simțind cum mă sfâșie aproape. Capul ei mare se pierdea încet între faldurile mele fine, mă deschidea, intră, fiecare vena a lui își făcea loc în mine. Mmmm, ce bine era, cat de mare l-am simțit. Excitația îmi curgea în valuri, mă desfăcuse, am început să îl fut lovindu-mă de abdomenul lui.
M-a dus așa, înfiptă în mădularul lui și m-a aruncat pe pat. Am suspinat când a ieșit din mine, dar plăcere a revenit mai intensă când mi-a desfăcut picioarele și a început să mă lingă. Ca un expert îmi sugea labiile, intra cu limba în mine, își făcea loc spre clitorisul al cărei baze a început să o lingă apăsat. M-a penetrat cu două degete, continuând să îmi sugă și lingă micul bob de carne sensibilă și excitată. Îi frecam apăsat pizda de limba și buze, lăsându-mă futută de degetele lui pricepute. Orgasmul mi-a zguduit corpul, tremuram când Silviu bea și lingea tot lichidul care îmi ieșea din păsărica sensibilă de la atâta plăcere.
M-am întins pe pat, cu el lângă mine. Pula imensă împingea obraznică aerul, iar el și-o freca, în timp ce îmi lingea și sugea sfârcurile. M-am urcat pe el, ghidându-i mădularul către despicătura care avea iar nevoie de sex. M-am apăsat încet, o simțeam perfect, mă lărgea. I-am strigat pervers ca pula lui mă înnebunește, iar bărbatul m-a prins de coapse și a intrat dur, până la coaie. Sprijinită în mâini și aplecată cu sânii peste fața lui am început să îl fut ritmic. S-a coordonat cu mine, dând din solduri, despicându-ma, nu mai avusesem asemenea pulă. Îmi sugea sfârcurile, le mușca ușor, trăgea de sânii mei cu gura, îmi dădea palme peste cur, era o avalanșă de senzații.

Am simțit cum se încordează, dar nu a terminat. M-a întors dur cu fața în jos, s-a așezat în spatele meu și m-a prins de solduri. Sprijinită de sâni și brațe am ridicat curul spre el. M-a prins de solduri și m-a futut sălbatic, îmi plăcea cum mă lua stând capră, cat de bine îl simțeam, ce durere de la mădularul care mă sfâșia, ce plăcere imensă.
Cu un geamăt puternic s-a înfipt în mine iar jeturile de sperma caldă mi-au umplut pizda. Am rămas așa, transpirată, cu fața la cearceaf, transpirată și acoperită de sperma lui pe labii și coapse.
Mi-am revenit după o vreme, am intrat la duș și m-am aranjat. L-am sărutat și m-am grăbit spre casă. Marius mă aștepta la TV, am intrat sigură pe mine și l-am sărutat, simțeam încă în mine pula enormă a celuilalt bărbat.
Am primit o povese de la voi!! Eu cum pot posta la voi!!!
Trimite pe email de la pagina de contact
Trimite-mi povestea si o postez
Sunt bisexual ac/pas. imi place sperma si sa fac sex anal si oral cu barbatii dar si cu fetele. Am pula de 17cm lungime si 5cm diametru am 80kg si 1,80m. Am experienta cu barbati, femeile am afcut sex, cu fetele si cupluri. Am ochii albastri si imi place sexul in grup cu barbatii si cu femeile sau numai cu barbati sau numai cu femeile de la 18 ani la 85-90 de ani. Nu conteaza varsta, conteaza pula si pizda.
De unde esti Alin?
Buna scumpă DOMNITA dorești să ne futem in toate felurile daca da adresa mea este coltaturobert02@gmail.com te pup dulce peste tot