Iubita mea Simona e o femeie dezinhibată sexual, asta ne-a apropiat destul de repede, comunicarea liberă și experimentarea celor mai rafinate plăceri erotice în cuplu. Cunilingusul e nelipsit din toate partidele de sex, adoră să o dezmierd cu limba, în orice poziție, iar eu sunt înnebunit după gustul dulceag al sevei orgasmului ei, cu care îmi umple gura și acoperă buzele și fața atunci când tremură de plăcere.
O vreme nu mi-a spus nimic despre latura ei bisexuală, dar a făcut-o apoi în stilul ei direct și lipsit de prejudecăți. Într-una dintre întoarcerile mele din delegații nu a răspuns la ușă ca de obicei, credeam că ieșise cu fetele de la birou la o cafea care se prelungea mai mult. Am intrat, dar luminile colorate ale televizorului se profilau pe holul lung. Nu am aprins becul, ci am mers încet spre living, atras de gemetele erotice ale unor voci feminine.
Am avut erecție aproape instantă la imaginea Simonei – sprijinită de spătarul canapelei, cu picioarele ei lungi desfăcute, cu capul lăsat pe spate și ochii întredeschiși, îndreptați către ecranul mare pe care două blonde senzuale erau prinse într-o erotică partidă de sex oral. Degetele subțiri ale iubitei mele se mișcau rapid și apăsat pe clitoris, desfăcând labiile micuțe și roz. Privirile noastre s-au intersectat, a continuat să se masturbeze, schițând un ușor zâmbet pervers.
M-am apropiat și i-am lins sfârcurile întărite, făcând-o să geamă. Le-am prin ușor între dinți și am început să le sug cu putere, corpul ei tremurând de plăcerile intense. Gemetele femeilor umpleau camera, amestecându-se cu ale ei, mă excitau foarte puternic. Mi-am scos penisul, iar ea l-a prins cu o mână, masându-l frenetic, în timp ce cu cealaltă desena rapid forma orgasmului pe pizda care lucea de excitație.
-Linge-mă!
Vocea ei a sunat ca o poruncă, m-am supus, coborând între picioarele ei și prinzând-o de coapse. M-a privit puțin, îndreptându-se apoi iar către cele două lesbiene. Își mișca șoldurile, precându-și clitorisul umflat de limba mea, mă apăsa cu ambele mâini,. era prizonierul plăcerilor ei. Mă mastubam, aproape să termin și o lingeam apăsat și rapid. Orgasmul ei a fost puternic, mi-a prins capul între coapse, tremurând, am lins și îngjhițit nectarul feminin care a venit abundent atunci când Simona a juisat. Am terminat repede, jeturile de spermă acoperind parchetul.
Ne-am savurat plăcerea o vreme și am mers dezbrăcați în bucătărie, la un vin și o țigară. Mi-a povestit atunci despre micile ei aventuri bisexuale și a recunoscut că o incită și ar vrea să experimentăm în trei.
Nu știa de unde să găsim partenera potrivită pentru noi, am căutat eu pe grupurile erotice de Facebook și nu a fost ușor deloc. După ceva căutări și mai multe discuții pe mess am intrat în legătură cu o tipă dezinhibată, foarte feminină ca figură. Eram convins că Anca îi va place Simonei și așa a și fost, s-a declarat imediat de acord să ne vedem cu ea la vederea pozelor – femeia abia avea 30 de ani, era o blondă senzuală, înaltă și zveltă, cu o atitudine foarte sigură pe ea. Femeile au vorbit de câteva ori la telefon, familiarizându-se una cu cealaltă și au stabilit să ne vedem toți trei la noi.
Aveam ceva trac în seara de sâmbătă când aveam stabilită întâlnirea. Simona se aranjase superb, cu pantalonii de piele mulați pe picioarele lungi și pe coapsele rotunde și cu o bluză descheiată la primii nasturi, un articol vestimentar lejer sub care zăreai totuși mijlocul ei subțire și sânii micuți și tari. A devenit ușor nervoasă și ea când a sunat interfonul, iar curând Anca și-a făcut apariția, îîntr0o fustiță, mulată, la fel ca și bluza care îi evidenția sânii plini. Purta o pereche de pantofi stilați cu tocuri de 12, pe care mergea cu siguranță.
Fetele s-au plăcut imediat, îmi dădeam seama din zâmbetul lor, din sărutul de pe obraji, urmată de atingerea discretă a buzelor. Ne-am așezat în living la un pahar de vorbă, ele una lângă cealaltă pe canapea, eu pe fotoliu, simțindu-mă oarecum în plus la început. Le priveam fascinat de siguranța Ancăi, care îmi privea zâmbitoare iubita, trecându-și la un moment dat degetele pe coapsele ei și așezându-și palma pe genunchi.
Nu-mi dau seama când au ajuns să se sărute, Anca cred că a inițiat, lăsându-și mâna să alunece între coapsele iubitei mele, care i-a răspuns cu un suspin de plăcere.
-Hai în dormitor, am auzit-o, ridicându-se și luând-o pe noua noastră prietenă de mână. Le-am urmat către dormitor, privind prin ușa întredeschisă cum iubita mea s-a lăsat întinsă pa pat și dezbrăcată de cealaltă femeie, care o acoperea cu săruturi pe tot corpul și mângâieri delicate. La rândul ei smulgea grăbită hainele Ancăi. Rămasă dezbrăcată am putut să îi admir sânii rotunzi, grei, cu sfârcuri mari și zona inghinală care purta un mic triunghi de păr scurt, blond.
Goală, Simona aștepta tremurând și a icnit puternic când degetele femeii au trecut întâi încet pe vulva ei, mișcările devenind mai apăsate și insistente. Îmi plăcea să îi privesc degetele lungi trecând delicat peste labiile iubitei mele și concentrându-se apoi pe clitorisul care se dezvelise fin și umflat. Începuse să tremure de dorință, iar seva se prelingea dintre labiile fine pe mâna celeilalte femei. Blonda îi prinsese un sfârc între buze și îl sugea puternic, trecând apoi la celălalt, în timp ce degetele treceau rapid și apăsat pe clitoris.
Anca a coborât cu buzele de la sâni, într-un lin ușor pe abdomen și apoi a început să acopere cu săruturi pizda Simonei. Iubita mea o conducea cu mâna acolo unde voia plăcerea și începuse să își frece labiile de limba ei. Mă privea în ochi, prinzându-și provocator unul dintre sfârcuri între degete.
M-am dezbrăcat și sprijinit de prag le urmăream excitat. Am început să mi-o frec, stârnit de gemetele iubitei care deveneau adevărate strigăte sub limba pricepută care îi aducea plăcere.
-Vreau vibratorul, te rog! A gemut ea rămânând întinsă pe pat, transpirată, cu părul răsfirat pe pernă, în timp ce Anca își mișca alert limba pe toată vulva ei, sugându-i încet din când în când labiile micuțe. Am luat vibratorul din sertarul noptierei și l-am întins celeilalte femei, care mi-a penetrat ușor iubita cu el.
Așezată în patru labe blonda își expusese spre mine fundul rotund și labiile catifelate și groase. Îmi frecam pula înnebunit de dorință, privind cum se așază cu pizda pe fața iubitei mele și pornesc un 69 frenetic. Limbile lor se mișcau rapid, camera se umplea de gemetele perverse și de zgomotul linsului lor. Voiam să o fut pe Anca, trebuia să o am, chiar dacă nu discutasem asta cu iubita mea.
M-am așezat în genunchi pe marginea patului, cu penisul peste fața Simonei, frecându-l ușor de labiile umede ale blondei. Iubita mea mi l-a prins în gură, m-am aplecat să i-l bag mai adânc, savurând pofta cu care mi-l sugea.
L-am tras, cu buzele ei alunecând peste capul gros și sensibil. A gemut de dorință, mai voia să o sugă, dar și-a dat seama că mă pregăteam să o penetrez pe Anca și mă privea excitată acum. Mi-am prins pula în mână, împingând între labiile fetei. S-a deschis ușor, avea o pizdă foarte catifelată, puțin largă. Simțeam limba iubitei pe coaie și gland, o futeam pe cealaltă în forță, pleznind-o cu o mână peste fese, îmi plăceau strigătele ei aproape animalice de plăcere.
Mă retrăgeam din când în când, lăsând-o pe Simona să o lingă sălbatic, revenind repede, mai tare și mai apăsat. Plăcerea a venit intensă, am ejaculat puțin în pizda femeii până să ies și să dau drumul jeturilor lungi și albicioase pe fesele și mijlocul ei.
Le-am privit cum se reașază frenetic în 69, cum Simona îmi linge sperma din altă femeie, cum tremură de plăcerea orgasmului și o face la rândul ei pe cealaltă femeie să cunoască plăcerea .Nu știam că latura bisexuală a Simonei e atât de senzuală, că sexul cu o altă femeie îi poate aduce un orgasm atât de intens.
A fost prima aventură bisexuală în trei cu iubita mea, dar mă excită plăcerea asta perversă a ei de a cunoaște alte femei și descoperim mereu noi partenere pentru plăcere.
Cristi a zis
Si eu îmi ling fica fitregă în pizdă după ce o fut pe Ramona
După ce imi dau drumu in ia îi ling sperma din pizdă
0751028476
Ciprian a zis
Superbă poveste
Denis a zis
Foarte frumoasa povestea