Era pe finalul sesiunii, căminul în care stăteam aproape se golise. Iubita mea terminase și ea examenele și alesese să plece cu câteva zile mai devreme în vacanță în satul din Constanța unde urma să plec și eu după ce scăpam de sesiune.
Locuiam atunci într-un cămin mixt aproape de Regie, ASE-ul oferind niște spații de cazare aflate la limita suportabilității, niște holuri lungi și anoste pe care se înșirau camerele modeste și băile comune nerenovate probabil de zeci de ani. Miezul nopții trecuse demult, dar eu mă încăpățânam să încerc să prind tainele unei materii pline de matematică, mai ieșeam din când în când pe hol lațigară și cu sticla mare de Cola după mine.

Am văzut-o la un moment dat pe Lili, colega mea de serie, stând pe vine, sprijinită de perete, trăgând din țigară la fel de apatică ca și mine. M-a salutat din cap, cu un zâmbet ușor și a venit lângă mine. O studiam în tăcere când se apropia mișcându-și senzual șoldurile înguste, în colanții turcoaz care îi intrau în pizdă, desenând linia finie a labiilor, cu topul alb mulat pe sânii de mărime medie, tari, provocatori.
Nu putea să învețe, una dintre colegele ei de cameră era cu iubitul și se uitau la un serial. Am invitat-o la mine, colegii de cameră deja plecaseră din București. A preferat să învețe pe pat, eu rămânând la masa transformată în birpu. Trăgeam din când în când cu ochiul la curul ei micuț, rotund, la mica zonă provocatoare de la împreunarea picioarelor, toate atât de atrăgătoare și de expuse privirii mele când Lili stătea pe burtă, ciufulită, cufundată în cursuri. Începeam să am erecție, mă foiam pe scaun să o ascund, fiind atât de evidentă în pantalonii strâmți de treining.
Privirea mea s-a intersectat cu a ei, ușor distrată, cu sprâncenele subțiri arcuite de mirare, cu o sclipire jucăișă în ochii superbi, albaștrii. Mi-a zis că a învățat destul, s-a ridicat și s-a urcat cu fundul pe masa mea, întrebându-mă dacă nu am o bere. Am dat drumul în surdină la radio și am desfăcut două sticle, luând loc pe scaun, atât de aproape de picioarele ei subțiri, de talia suplă și de pizda care mi se părea că se vede și mai clar prin colanții elastici.
Am băut dar câteva guri, începând să o mângâi pe picior. Nu s-a retras, s-a rotit ușor spre mine și a deschis picioarele, în semn de invitație. Mâinile mele au urcat pe șoldurile tari, degetele au pătruns sub materialul mulat, trăgând ușor în jos colanții. S-a ridicat puțin, fără să spună nimic, cât să mă ajute să îi dau jos și să rămână doar într-o pereche de chiloței roz. M-am cufundat grăbit cu capul între picioarele ei, inspirând cu nesaț mirosul pizdei ei, trâgându-i chiloți și afundându-mă cu limba în faldurile fine pline de nectar dulceag. Gemea ușor și se freca de fața mea, îmi făceam loc cu limba între labiile micuțe, găsind clitorisul mic, cât un bo fin de mazăre, deja umflat. Adoram să îi ling pizda, stârnit de gemetele ei subțiri, înfundate, de oftatul profund de plăcere când am început să îi înconjur vârful clitorisului erect cu limba.
Seva abundentă a pizdei ei îmi umplea gura, iar Lili mi-a cerut să o fut. M-am ridicat, ea s-a tras mai spre marginea mesei, i-am smuls topul savurând imaginea țâțelor perfect rotunde și a bănuților ridați, maronii, ai sfârcurilor întărite. Mi-am potrivit pula cu mâna și am intrat încet în vaginul strâmt. Cu capul lăsat pe spate, sprijinită de mâini, mă invita să îi alint sfârcurile cu limba. Penisul meu aluneca încet în vaginul fin care se lubrifia din ce în ce mai tare. S-a încolăcit cu picioarele în jurul meu, trăgândumă adânc în ea. Cu mâinile strânse pe fesele ei tari am început să o pompez ritmic, zgomotul corpurilor noastre care se loveau pervers și sălbatic umplând camera. Țipa cum nu mai auzisem nicio altă femeie, îmi cerea porcos să o fut, îmi spunea c ebine îi umplu pizda.
M-am retras, înainte să termin, iar ea a sărit de pe birou, ghemuită în fața mea, supusă, mi-a mângâiat penisul cu mână și l-a prins în palmă, începând să îi lingă vârful. Mi-a luat-o în gură, sugând în continuare glandul, îl vedea conturat pe sub obrajii ei. Păstra un contact pervers vizual, i-a plăcut când am luat-o de păr și am împins pula până când coaiele mele au apăsat pe bărbia ei. A început să mă sugă înnebunită, gâfâind de plăcere și dorință. O scoteam din când în când din gura ei și o băteam cu pula peste față și buze, excitat de nerăbdarea cu care voia să mi-o ia din nou.
Tipa mă făcea să ejaculez, am ridicat-o și am întors-o brutal cu fața la masă, intrând apăsat pe la spate în pizda care se lărgise cât pula mea. Îmi țnea contre, iar eu o futeam apăsat, cu mișcări scurte și dure. Am ieșit cât să trimit jeturile lunge de spermă pe fundul ei delicios.
Lili a dormit la mine în noaptea acee, ne-am futut de mai multe ori până dimineața, păstrând pentru restul facultății o relație de prietenie și sex, fiecare rămânând cu partenerii pe care îi aveam. Studenția e plină de povestiri erotice, o perioadă în care îți poți explora toate plăcerile.

Lasă un răspuns