Nu e mereu simplu să păstrezi pasiunea în cadrul cuplului și intensitatea erotică cu care erai obișnuit la începutul relației. Ca să încerci jucăriile erotice pentru cupluri nu e deloc așa complicat cum pare, trebuie doar puțină deschidere, mai ales că le poți alege în liniște cu partenerul sau partenera, urmând să fie livrate în cel mai discret mod.
Unii bărbați se simt complexați dacă iubita lor are un vibrator bun, ații, din contră, înțeleg nu doar că masturbarea e un act intim cât se poate de normal, dar și că acea jucărie sexuală poate deveni ingredientul și unor partide foarte tari de sex în doi. Acesta e rolul jucăriilor sexuale pentru cuplu, să aducă senzații noi, să stimuleze mai bine clitorisul partenerei în timpul penetrării, sau, de ce nu, să îl facă pe bărbat să cunoască plăcerile unui orgasm de prostată, să facă ca plăcerea simplei penetrări să fie amplificată și transformată în valuri de plăcere.
Nu uitați că femeile au orgasm mai greu decât bărbații, necesită și stimulare clitoridiană, dar din fericire jucăriile erotice pentru cupluri propuse de noi pot readuce distracția în pat și plăcerea ambilor parteneri.
Cele mai bune jucării sexuale pentru cupluri
Haideți să descoperim împreună cele mai tari oferte de la sex-shopurile online.
LELO Tiani 3 Vibrator cu Telecomanda pentru Cupluri vine cu două brațe, unul cu vibrare în interiorul partenerei pentru orgasm de punctul G și celălalt în exterior, pentru stimularea clitorisului. Poate fi folosit atât pentru masturbare, cât și pentru plăceri intense în timpul penetrării, cea mai comodă poziție fiind aceea a misionarului.
Vibrator Wearable Vivid, 9 Moduri Vibratii, Silicon, USB, Roz, 8.5 cm, Passion Labs
Vibratotul Vivid cu cele 9 moduri puternice de vibrație se adresează clitorisului și poate fi jucăria sexuală pentru cele mai tari senzații în public, atunci când el controlează telecomanda, iar plăcerea ei este stimulată fără ca nimeni altcineva în afară de voi să știe. Posedă o clemă prin care se poate atașa simplu de aproape orice tip de bikini.
Leagan pentru Sex Rotire 360 cu Suport Metalic Prindere Tavan – un leagăn pentru sex ajută cuplurile să experimenteze poziții noi, mai greu de obținut prin folosirea unor suprafețe ca patul, un scaun sau podeaua. Este perfect pentru incepatori si distractiv pentru toata lumea! Incercati noi pozitii sexuale care ar necesita in mod normal eforturi si abilitati extraordinare – apoi executati-le cu usurinta si incredere!
Inel de Penis Pretty Love, 10 Moduri Vibratii, Silicon, Violet este prevazut cu un glont vibrator care ofera 10 moduri de vibratii intense ce pot fi parcurse prin simpla apasare a butonului de pe laterală, partenera putând fi stimulată clitoridian în timpul penetrării.
Set Lila Toys este un set erotic complex pentru cuplu, care include: vibrator cu design clasic pentru orgasme puternice, ou vibrator cu telecomandă, bile vaginale, dildo din PVC cu forma anatomică, masturbator, manșon și inel pentru penis, plug anal, manșon pentru vibrator pentru punctul G.
Set complet BDSM pentru incepatori include toate jucăriile erotice necesare incursiunii în lumea BDSM: mască, bici, clame pentru sfârcuri, căluș, sfoară, cătușe, zgardă și lesă.
Strap-On Comfy Body Dock cu Dildo din Silicon Dubla Densitate Elite se adresează cuplurilor cele mai îndrăznețe, în care femeia preia rolul dominant, iar bărbatul este cel supus penetrării. Nu doar noutatea jocului vă va excita, cât faptul că orgasmul de prostată al partenerului, care se poate masturba în timpul penetrării este cel mai intens al unui bărbat. Curelele din nailon si ajustoarele din plastic fac hamul complet reglabil pentru a se potrivi majoritatii dimensiunilor si ajuta la mentinerea stransa atunci cand actiunea se incalzeste!
Descoperă fetișuri și plăceri noi, înlătură barierele de comunicare și inhibițiile cu jucăriile erotice pentru cupluri!
Lasă un răspuns