Când s-a angajat Andreea în firmă a atras destule priviri și nici nu avea cum altfel. De nici 25 de ani era cea mai tânără dintre toate femeile și venea cu dezinvoltura specifică vârstei. Știa cum să își evidențieze talia subțire, fundul rotund, dar bine proporționat cu silueta ei zveltă și sânii, nici mici, nici mari, dar numai buni de luat în palme, căci se îmbinau mereu ușor pervers prin decolteele suficient de mari încât să te lase să visezi.
Ne-am luat gândurile legate de o partidă se sex nebun cu ea, căci sunt convins că majoritatea bărbaților s-au gândit cel puțin o dată la asta atunci când o priveau. Prietenoasă și volubilă nu lăsa niciodată loc la apropouri în discuțiile directe. Cu toate astea privirea ei avea ceva, se intersecta uneori cu a mea, mi-o susținea discret, ba chiar mi se părea că văd și o ușoară încrețire a buzelor într-un zâmbet ușor pervers.
Ajunsesem să mă văd dezbrăcând-o și penetrând-o sălbatic pe birou, cu picioarele în aer, chemându-mă transpirată și vulgară să intru mai adânc în ea. Era un vis doar, visul la sex nebun al oricărui bărbat și îmi cenzuram orice pornire când în dialogurile directe păstra aceeași distanță pe care o avea față de toți. Cu vreo 10 ani mai tânără, Andreea avea sigur vreun iubit cu care visa să trăiască pentru totdeauna.
Am profitat totuși de stabilirea unor echipe pentru delegații și am inclus-o în proiectul meu, urmând să plecăm împreună câteva zile la Constanța. Sezonul abia începea, plajele erau libere, vremea bună, speram să mă pot bucura câteva zile cel puțin de imaginea ei după ce terminam cu cifrele la care trebuia să lucrăm.
Andreea m-a surprins încă de la plecare. O așteptam în fața blocului, iar ea a coborât, relaxată, cu părul ei brunet prins în coadă, subliniind tenul deschis și formele dulci ale feței, umbrele ușoare din obraji, buzele rujate discret și sclipirea caldă din ochii ei căprui. O fustă lejeră se oprea aproape indecent cu vreo palmă deasupra genunchilor, iar bluza mulată îi împingea parcă și mai în față sânii tari, ispitirori.
A urcat nonșalant pe locul din dreapta, cerându-mi voie să aleagă postul de radio. O priveam cu coada ochiului cum trăgea adânc din țigară, întorcându-se din când în când spre mine și zâmbind larg la orice glumă spuneam. Fustița i s-a tras pe scaun, dezvelindu-i o parte din coapsa subțire, până la punctul la care aproape ghiceam fesa fermă, frumos rotunjită.
Era conștientă sau nu, nu-mi dau seama, cert e că mișcările de pe scaun, unele deja în ritmul muzicii dezveliseră aproape tot, fiind foarte aproape de chiloți și zona inginală, care rămâneau acoperite de puțin din materialul subțire.
Mi-a cerut să oprim la o benzinrăie pe autostradă, am savurat câte o cafea. Adia un vânt călduț de câmpie, suvițe rebele din părul ei se unduiau provocator sub el, iar ea fuma și mă privea în ochi, fără să se întoarcă vreo clipă. Am intrat amândoi la toalete înainte de plecare, când am ieșit am zărit-o la chiuvete prin ușa întredeschisă de la femei. Nu mai era nimeni, iar ea mă privea în oglindă, mușcându-și incitant buzele.
Am intrat, fără să mă mai gândesc, am prins-o în brațe pe la spate, iar ea a suspinat. S-a întos și mi-a răspuns cu un sărut pasional. Am mângâiat-o pe spate, coborând și prinzându-i fundul în palme. Nu s-a opus, a gemut ușor, mai mult un icnet de dorință. Am luat-o de mână și am intrat grăbiți în prima toaletă. Ea a fost cea care m-a acopeit de săruturi, ridicându-mi tricourile și mușcându-mi ușor sfârcurile. Îmi plăcea, am apăsat-o pe cap, iar ea a coborât cu limba pe abdomen, până la curea. Privindu-mă în ochi a desfăcut-o și mi-a tras pantalonii, mulându-mi apoi încet boxerii peste mădularul al cărui cap gros și erect ieșea deja de sub banda lor.
Îl privea, cu poftă și a trecut limba încet peste vârf, degetele ei lungi masându-mi coaiele grele și pline de dorință. A prins-o de vârf cu mâna ei micuță și a ridicat-o aproape lipindu-mi-o de abdomen. Limba ei cobora apăsat pe toată lungimea și apoi a început să înconjure testiculele, pe care mi le prindea încet între buze. O voiam, am prins-o ușor de păr și am tras-o, ținându-mi penisul cu cealaltă mână și trecându-i-l peste buze. Se sgtrăduia să îi lingă vârful, o tachinam o vreme, până ce i-am băgat hotărât capul în gură. Pula mea a dispărut încet între buzele rujate, care mă cuprindeau aproape cu grijă, în timp ce limba dădea cercuri în jurul ei. Păstra contactul vizual, cu o privire perversă care mă umplea de dorință. Curând a mărit ritmul, pleoscăind și sugâbd-o cu obrajii mulați pe ea. Își însoțea mișcarea capului cu una strânsă și rapidă a mâinii, atingerea fină cu care mă masturba excitându-mă la fel de tare.
Simțeam că ejaculez și îi umplu gura de spermă, dar nu voiam asta. Am luat-o de mână, ridicat-o și întros-o cu fața la peretele cabinei. S-a lipit cu mâinlile de el, lăsându-mă să îi ridic fusta și să îi smulg micii tanga care îi intrau între fese. S-a arcuit, împingându-și fundul către mine și dezchizând ușor picioarele. I-am mângâiat labiile rozalii, mici, era udă, seva abundentă acoperindu-le deja. Le-am simțit cu vârful penisului și l-am băgat între ele. Pizda ei umedă și caldă m-a primit, doar puțin.
-Ahh, lasă-mă pe mine! A icnit ea. Mmm, daaa, ohhhh, gemetele ei au continuat în timp ce se împingea ușor, mă băga și scotea, îmi futea capul pulii. Nu mai simțisem de mult o pizdă atât de strâmtă, iar plăcerea fetei mă stârnea și mai tare. Mișcările ei au devenit din ce în ce mai ample, pula intra ușor acoperită de valurile de sevă din ce în ce mai abudentă.
-Ohhh, fute-mă, așa, da, fute-mă mai tare! Suspinele ei deveneau aproape țipete, m-am temut că eram auziți, dar asta mă incita și mai mult. Am prins- de mijloc, Andreea se aplecase și mai tare și am penetrat-o în forță, lovindu-mi plexul și testiculele de fesele ei rotunde și tari. Am simțit-o cum termină și am ejaculat, intrând adânc în ea. S-a încordat pe mădularul meu, după ce jeturile de spermă i-au umplut vaginul primitor. Pulsam de plăcere, m-a ținut așa o vreme. Când am ieșit seva mea lipicioasă îi ieșea dintre labii, coborând pe picior.
S-a așezat pe toaletă cu picioarele desfăcute, lăsându-mă să văd cum sperma iese din ea și cade cu pleoscăituri în apă. Era o colegă de birou foarte perversă, delegația aceea a fost plină de cele mai nebune partide de sex.
Lasă un răspuns